Dănilă Prepeleac


Ion Creangă (1837 – 1889) a fost un scriitor român. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice Amintiri din Copilărie.

„Dănilă Prepeleac” este o poveste scrisă de Ion Creangă și publicată la 1 martie 1876 în revista Convorbiri literare din Iași. Narațiunea are o temă cu origini în folclorul românesc și este structurată în jurul a două întâmplări. În prima parte, eroul țărănesc eponim, prezentat de autor ca fiind sărac, leneș și prostănac, își dovedește incompetența și lipsa de prevedere într-o serie de trocuri dezavantajoase, ceea ce face ca să obțină în final o pungă goală în schimbul unei perechi de boi. Cea de-a doua parte a textului prezintă aventurile lui Dănilă într-o pădure din apropierea satului, unde acesta se hotărăște să devină pustnic, neștiind că acel teritoriu era stăpânit de o oaste de diavoli. Confruntat cu aceasta, el supraviețuiește mai multor provocări prin păcălirea adversarilor și, cu toate că își pierde un ochi din cauza blestemelor demonice, devine posesorul unei averi uriașe acordate de însuși Satan (Scaraoschi).

Dănilă Prepeleac
5 (100%) 1 vote

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *